Stelele de aur

Stelele de aur

                             De Frații Grimm

 

Era o dată o fetiță căreia îi muriseră părinții. Rămăsese așa de săracă, încât nu mai avea nici o cămăruță unde să locuiască, nici un pat pe care să doarmă, în sfârșit, nimic altceva decât hainele de pe ea și bucățica de pâine pe care i-o dădeau din când în când trecătorii miloși. Ea era însă o fetiță bună și credincioasă. Și, cum fusese părăsită de toată lumea, a pornit pe câmp, cu Dumnezeu în gând, încotro vedea cu ochii. La un moment dat a întâlnit un om sărac care i-a spus:

─     Dă-mi și mie ceva de mâncare, sunt mort de foame.

Fetița i-a dat ultima bucățică de pâine pe care o mai avea la ea, apoi i-a spus: „Dumnezeu să te binecuvânteze!” și a plecat mai departe. Pe drum a întâlnit un copil care i-a spus:

─     Mi-e tare frig la cap, dă-mi ceva să mă acopăr.

Fetița n-a stat mult pe gânduri, ți-a luat căciulița de pa cap și i-a dat-o băiețelului. Apoi a apărut un copil fără haine pe el. Tremura de frig și fetița, miloasă, i-a oferit hăinuța ei. A plecat mai departe și a întâlnit o femeie sărmană. I-a dăruit acesteia fustița ei, căci avea picioarele înghețate. Pe înserat, a ajuns într-o pădure unde a întâlnit un băiețel. Era mort de frig și fetița cea bună i-a dăruit ce-i mai rămăsese de pe ea –cămășuța. Și, acum stătea ea așa, în miez de noapte, fără hăinuțe și fără acea bucățică de pâine măcar, a văzut deodată, deasupra capului,  o ploaie de stele căzând pe pământ. Steluțele s-au transformat în bănuți de aur. Era foarte fericită acum! Tot din cer, i-a căzut la picioare o tunică țesută din fir de aur.

Fetița a îmbrăcat tunica și a început să adune în poală monedele de aur. Și uite-așa, fetița săracă de altădată a devenit bogată. A trăit fericită și fără nicio grijă toată viața ei. Și asta datorită bunătății sale nemărginite.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »